“[Dona Maria] saw that the people of this world moved about in an armor of egotism, drunk with self-gazing, athirst for compliments, hearing little of what was said to them, unmoved by the accidents that befell their closest friends, in dread of all appeals that might interrupt their long communion with their own desires.”
―
Thornton Wilder,
The Bridge of San Luis Rey
“If you have feelings about reading, you feel the rhythm of prose or of a poem like music. It awakens something in your soul and then of course you study, read, you grow up and you begin to understand the message and that is the first step towards understanding life.” ― Maria Kodama
“No sé cómo no enloquecí entonces, porque hubiera sido tanto mejor, enloquecer como un hombre. Salir a caminar y que nos encontraran una semana después, con cara de susto, espantados todavía, que con mucho trabajo nos dejáramos llevar a casa. Perder la cordura hubiera sido tanto más sano, no haber explotado entonces fue más cruel.¿A quién le debe uno la cordura? Si no se podía hacer que el tiempo diera un solo paso atrás, ¿por qué quedarse calladamente, sumisamente, obedientemente cuerdos? Debe ser que uno no enloquece cuando quiere, sino cuando puede” ― Luis Maria Pescetti, El ciudadano de mis zapatos
“He is my ruin. My complete and utter devastation.” ― Maria Luis, Sound of Madness
“Credința, în orice formă a ei și închinată oricărui altar, stă în firea omului, în natura lui umană. Redusă doar la o perioadă limitată de timp, lipsa credinței, trăirea unei vieți prin adevăruri demonstrate, va fi aspru zdruncinată de neprevăzut. Iar dacă omul a reușit să controleze totul în calea sa, moartea este ultimul concept de necontrolat, care îl pune, fie și în ultimele sale clipe, față în față cu credința după care spiritul i-a tânjit întreaga viață.” ― Irina Maria Tracy, Răspunsul Întunericului
“Me quedaba quieto igual que una vez, cuando tenía cinco años, que estábamos de visita en casa de un tío. La conversación de grandes me había dado sueño y me recosté en el sillón. Mi tío me apoyó sobre sus piernas y siguió conversando mientras me acariciaba la cabeza. Me despabiló por completo esa mano grande pasando suave por mis cabellos, pero seguí haciéndome el dormido porque, de alguna manera, supe que esos mimos eran porque creían que no me daba cuenta, curioso. Oí cuando mi madre dijo: Éste se está haciendo el dormido. Y a mi tío responderle que no, que estaba dormido en serio, sentí como su mano tocaba mis párpados y debo haberme acordado de algún perro que vi durmiendo, porque hasta los ojos para atrás puse con tal de que siguierna acariciándome la cabeza. Quien sabe cómo hace uno, a los seis años, para ya saber que hay cosas que se terminan si uno se despierta. No me pregunté entonces porqué se terminaba tanta ternura si se daban cuenta de que estaba despierto. ¿Sería posible que alguien te acariciara aunque estuvieras despierto? Eso lo aprendí de grande, como también, a oir el amor callado de los que sólo te acarician si te ven dormido, por pudor, por vergüenza, por campesina falta de costumbre de decir cuánto se quiere y también porque les gana el sentimiento.” ― Luis Maria Pescetti, El ciudadano de mis zapatos
“Another shrug—the chiffon strap slid even lower. This, Shaelyn decided, was how her cousin attracted hoards of men like bees after nectar. Without even realizing it, Anna reeled them in like bait. Clearly she and her cousin did not share the same genes.” ― Maria Luis, Say You'll Be Mine
“the only person who has the power to make you feel like a forgotten soul is you” ― Maria Luis, Kiss Me Tonight
“Uneori, firește, se trăda printr-o nemulțumire naivă, socotind că nu i se dă suficientă atenție; pe vremea când eram acolo se putea întâmpla să se înece brusc la masă, într-un fel ostentativ și complicat, care îi asigura compătimirea tuturor și o făcea, cel puțin pentru moment, să apară senzațională și captivantă, cum ar fi dorit să fie în viața mondenă. Presupun că tata era singurul care îi lua în serios crizele astea mult prea numeroase. El o privea înclinat politicos peste masă și se putea observa cum îi oferă în gând și îi pune la dispoziție propria-i trahee sănătoasă. Șambelanul, firește, nu mai mânca nici el; sorbea o înghițitură de vin și se abținea să-și declare opinia proprie. El și-o susținuse o singură dată, în fața soției sale, la masă. E mult de atunci, însă povestea a fost totuși colportată cu răutate și pe ascuns; se ivea aproape oriunde mai era cineva care încă n-a auzit-o. Se povestea că, într-o vreme, șambelana se putea supăra foarte rău din cauze petelor de vin care, din neîndemânare, apăreau pe fața de masă. Observa imediat o astfel de pată și, indiferent de împrejurarea în care s-ar fi produs, o expunea, ca să zic așa, batjocurii cu cea mai mare violență. Așa s-a întamplat tocmai când avea mai mulți oaspeți de vază. Câteva pete nevinovate, pe care le exagera, au devenit obiectul acuzațiilor ei batjocoritoare și, oricât s-a străduit bunicul să o calmeze prin semne discrete și exclamații glumețe, ea a rămas totuși la reproșurile încăpățânate pe care apoi, de altfel a trebuit să le întrerupă în mijlocul frazei. Pentru că s-a întâmplat ceva nemaipomenit și de neînțeles. Șambelanul ceruse vinul roșu care tocmai se servea și își umplea foarte atent paharul. Numai că, într-un fel uimitor, n-a încetat să toarne și după ce paharul era de mult plin, ci, tot mai calm, a turnat încet și atent până când maman, care niciodată nu se putea abține, a pufnit în râs și astfel toată situația penibilă s-a rezolvat râzând, pentru că toți s-au luat după ea ușurați, iar șambelanul a ridicat privirea și i-a întins sticla servitorului. [...] A murit spre primăvară, într-o noapte, în oraș. Sophia Oxe, care dormea alături, cu ușa deschisă, nu a auzit nimic. Când a fost găsită, dimineața, era rece ca gheața. Imediat după aceea a început boala grea și îngrozitoare a șambelanului. Parcă așteptase sfârșitul ei ca să poată muri fără să țină seama de nimic, așa cum îi convenea lui.” ― Rainer Maria Rilke, The Notebooks of Malte Laurids Brigge
“«De Maistre si Edgar Poe m-au invatat sa gandesc.» Aceasta marturisire a lui Baudelaire m-a indemnat sa citesc Serile de la Sankt-Petersburg si celelalte lucrari ale celui mai patimas si mai intolerant dintre ganditori. Adevarurile lui si, mai mult inca, nebuniile lui au un farmec de netagaduit. Un monstru fascinant. La antipod, Valery seduce prin retinere. Nici o dogma, nici un exces nu sunt legate de numele sau. N-a pacatuit decat prin eleganta. Am formulat, in ce-l priveste, o serie de judecati nedrepte, izvorate dintr-o exasperare impura pe care imi fac datoria de a o denunta aici. Textele care urmeaza, fie despre Michaux, Saint-John Perse, Fondane, Beckett, Eliade, Maria Zambrano, fie despre Borges, Weininger, Fitzgerald, sunt vrand-nevrand capricioase, ca tot ce deriva din admiratie, din prietenie sau din entuziasm necontrolat.” ― Emil Cioran, Anathemas and Admirations: Essays and Aphorisms
“Pure love. I’ve always wondered what it looks like and now I know. It can easily be confused with constipation, so you have to look closely to distinguish the difference.” ― Maria Luis, Power Play
“Se le había ocurrido la pequeña historia de una ballena nacida en el desierto, y eso era todo lo que conocía. Tenía buenos amigos entre las plantas y los animales del desierto, sólo algo no estaba bien, y era la arena que tiraba por su agujero: le raspaba. Eso la confundía porque toda su vida la había pasado ahí. Poco a poco, sin saber cómo, creció la sensación de que tenía que partir a alguna otra parte. Sin imaginar una llegada, sólo irse. Un día se despidió de sus amigos y partió. La historia termina con un largo camino que hizo, sintiéndose peor porqiue ya no estaba allá y todavía no había llegado a ninguna parte. Hasta que un día llegó al mar y no sólo el agua que soplaba por su agujro no la raspaba, sino que además había encontrado otras ballenas. Obviamente quiero decir que yo también me siento como esa ballena y que sólo sé irme y ya perdí todos los caminos de regreso y que de esto se trata lo que escribo (soy el número un millón, de los que se identifican los la ballena de esa historia). Peor en verdad hay algo más que me gusta en esa historia y es que en la ballena había un conocimiento sobre cierto orden o sentido de las cosas, aun cuando no supiera de dónde venía, ni que su malestar era por eso. En ella misma había una proporción no correspondida que se expresaba como esa voz que oía: Aquí no es, así no es. Posdata número cuatro: me gusta la idea de que el propio ser está destinado a encajar bien y no a vivir patas arriba como el loco del tarot. Posdata número cinco: esta es la única historia que conozco en la que encajar bien es lo contrario de conformarse” ― Luis Maria Pescetti, El ciudadano de mis zapatos
“Anche amare è bene: poiché l’amore è difficile. Volersi bene, da uomo a uomo: è forse questo il nostro compito più arduo, l’estremo, l’ultima prova e verifica, il lavoro che ogni altro lavoro non fa che preparare. Per questo i giovani, che sono principianti in tutto, ancora non sanno l’amore; lo devono imparare. Con tutto l’essere, con tutte le energie, raccolte intorno al loro cuore solitario, ansioso, dal battito anelante, devono imparare ad amare. Ma il tempo dell’apprendistato è sempre un tempo lungo, chiuso al mondo, e così amare è a lungo, e fin nel pieno della vita, solitudine, intenso e approfondito isolamento per colui che ama. Amare non significa fin dall’inizio essere tutt’uno, donarsi e unirsi a un altro (poiché cosa sarebbe mai unire l’indistinto, il non finito, ancora senza ordine?); è una sublime occasione per il singolo di maturare, di diventare in sé qualcosa, di diventare mondo, diventare mondo per sé per amore di un altro, è una grande, immodesta pretesa a lui rivolta, qualcosa che lo presceglie e lo chiama a vasti uffici. Solo in questo senso, come compito di lavorare a sé (“di stare all’erta e martellare notte e dì”), i giovani potrebbero usare l’amore che viene loro dato. Essere tutt’uno e donarsi e ogni sorta di comunione non è per loro (che ancora a lungo devono risparmiare e radunare), è il compimento, è forse quello per cui oggi intere vite umane ancora non sono sufficienti. In questo però i giovani sbagliano così spesso e gravemente: che essi (nella cui natura è non avere pazienza) si gettano l’uno all’altro quando l’amore li assale, si spandono così come sono, in tutto il loro disordine, scompiglio e turbamento… Ma come fare allora? (…) Se resistiamo e prendiamo su di noi questo amore come fardello e tirocinio, invece di perderci in tutto quel gioco frivolo e lieve (…) allora forse un piccolo progresso e un certo sollievo saranno percettibili a coloro che verranno molto dopo di noi (…) E questo amore più umano (…) somiglierà a quello che noi lottando con fatica andiamo preparando, l’amore che consiste in questo: che due solitudini si proteggano, si limitino e si inchinino l’una innanzi all’altra.” ― Rainer Maria Rilke, Lettere a un giovane poeta/Lettere a una giovane signora/Su Dio
“San Miguel –llega a decir San Agustín–, aún siendo el príncipe de toda la milicia celestial, es el más celoso en rendirle y hacer que otros le rindan toda clase de honores, esperando siempre sus órdenes para volar en socorro de alguno de sus servidores”.” ― Luis Maria Grignion De Montfort, Tratado de la Verdadera Devoción a la Santísima Virgen
“What I saw was her lookin’ like she’d like nothing more than to run you over with her car, and you lookin’ at her like she was a new Glock you wouldn’t mind getting your hands on.” ― Maria Luis, Say You'll Be Mine
“Dreams need time to prosper and grow—and I firmly believe that they unfold when you can personally handle them manifesting, never before.” ― Maria Luis, Hold Me Today
“Domnul von Spat urăște somnul. Cum interpretați asta? El spune că, după ce-și va fi înfrânt complet dușmanii, nu o să mai existe somn, iar modalitatea de a-i înfrânge pe băieți ar fi aceea de a-i izola de sursa somnului.Răspuns: instinctul de putere nu există în somn.Da, în somn instinctul de putere e la podea. Suntem complet neajutorați și pasivi, deschiși pentru întreaga lume, goi în ceea ce ne înconjoară. Este o stare în care puterea e la podea și instinctul iese la suprafață, deci primul gând ar fi că von Spat trebuie să reprezinte conștiința, iar Fo, principiul inconștienței. Dar la o privire mai atentă, lucrurile arată puțin diferit. Domnul von Spat este și inconștiență, și anume aspectul inconștient, demonic, al conștiinței. Conștiența constă din ceva ce credem că știm, este o conștiință imediată. Deși nu prea știm ce este, avem sentimentul subiectiv că ceea ce este conștiența ne este bine cunoscut. Dar în spatele acestei conștiențe știute stă o inconștiență, cu alte cuvinte, în spatele eului și al întregului fenomen al conștiinței stă umbra, instinctul de putere și ceva demonic.Nu trebuie să uităm niciodată aspectul demonic al conștiinței, el există. Începem acum să fim conștienți că realizările conștiinței noastre - realizările noastre tehnice - au aspecte distructive. Ne mișcăm spre constatarea că poate fi un dezavantaj conștiința și că se bazează pe inconștiență. Ceea ce mă face să-mi doresc cu pasiune dominația conștiinței asupra vieții este ceva inconștient. Nevoia, impulsul sau pasiunea pentru conștiință este ceva inconștient, precum ceea ce numim tradiție conștientă.De exemplu, pentru un trib primitiv, propria tradiție este conștiință. Un novice dintr-un trib african - după ce a fost torturat, i s-au scos dinții etc. - este instruit privitor la crearea lumii, apariția răului, semnificația bolii, căsătoria cu femei dintr-un anumit clan, din anumite motive, iar asta este, pentru el, conștiință. Africanii spun că bărbatul este un animal înainte de a trece prin inițiere, asimilând astfel tradiția tribală. Neițiații sunt numiți animale, ceea ce demonstrează credința lor că obținerea unei atari cunoașteri este pasul de la inconștiența animală la conștiința umană. Cu toate acestea, pentru noi, care avem o tradiție diferită, învățăturile mitologice pe care le asimilează un tânăr primitiv par pură inconștiență. Mai mult, interpretăm respectivele învățături așa cum interpretăm visele; faptul că acest lucru este posibil ne arată că ceea ce înseamnă conștiință colectivă pentru un trib conține, în realitate, mult simbolism inconștient.Mă refer la alte civilizații pentru a-mi ilustra punctul de vedere, pentru că poți observa o altă societate sine ira et studio, adică imparțial. Se întâmplă același lucru și în tradiția noastră religioasă. Putem spune că învățătura creștină conține conștiința noastră colectivă. Dar, la o privire mai atentă, vedem că ea e bazată pe simboluri ca zeul crucificat, Fecioara Maria etc. Dacă ne gândim la ele, la înțelesul lor și încercăm să le legăm de viața noastră reală, descoperim că nu știm cum, fiindcă sunt pline de inconștiență. Aflăm că exact acele aspecte cunoscute ale tradiției noastre spirituale rămân pentru noi un complet mister, din mai multe puncte de vedere, că nu putem spune nimic despre ele. Conștiința conține, așadar, un revers secret, care este inconștiența. Chiar asta e demonic la von Spat, și anume faptul că vederile conștiente se comportă ca și cum ele ar fi întregul răspuns. S-ar putea spune, probabil, că psihologia are acum sarcina de a releva acest aspect secret, distructiv al conștiinței și de a lupta împotriva lui.Sper să ajungem cândva la punctul în care conștiința poate funcționa fără pretenția de a ști totul și de a avea ultimul cuvânt. Dacă ar putea fi redusă la o funcție, o funcție descriptivă, atunci oamenii ar înceta să facă afirmații definitive.” ― Marie-Louise von Franz, The Problem of the Puer Aeternus
“A memorable meeting, for sure. It’s not every day I start dreaming of ways to punch a hot guy in the face after only ten minutes of conversat—” ― Maria Luis, Kiss Me Tonight
“Parerea lui Iosif Maria: periculoasa intr-un stabiliment. Prea mult caracter. Nu joaca asa cum ii canti. Poate sa strice totul. Atentie daca se indragosteste.Fara indoiala ca bacanul ar fi dat-o afara de la Bear Flag. Nu poti sa te increzi decat in egoisti de teapa ta. Poti sa sti intotdeauna ce va face un egoist, in timp ce nu sti la ce te poti astepta de la o fiinta generoasa. Singura victima intr-adevar sigura este egoistul. Cu el n-ai niciodata neplaceri. Fauna era pe cale sa comita o greseala. Iosif Maria o evalua pe Suzy ca pe o masina de ocazie. Silueta frumoasa, glezne si picioare atragatoare. Draguta la chip, daca era fericita. Starea sufleteasca i se citea pe fata. O tarfa adevarata poarta o masca, este aceeasi pentru toata lumea, adica placuta, si nu-ti mai amintesti de ea a doua zi dimineata. Suzy nu era o fata pe care s-o uiti. Riscai cu ea prea mult. Suzy iubea sau nu iubea oamenii, ceea ce era periculos in sine. [...] Iar pe deasupra, ochii plini de indiferenta nu erau din aceia neinsufletiti, in care nu poti sa te increzi. Nu era smechera si ar fi putut sa lupte chiar impotriva lui Jack Dempsey. Una peste alta, Iosif Maria ar fi doborat-o pe Suzy in mai putin de un minut. Era tocmai genul de fata care s-ar fi putut indragosti de un baiat fara sa se intereseze ce cont are la banca. Genul care creeaza o gramada de necazuri fara a aduce nimic in schimb. Printr-o serie de trasaturi semana cu Doc. Bacanul isi zise ca o va avertiza pe Fauna inca o data. O asemenea fata in stabiliment te duce la faliment.” ― John Steinbeck, Sweet Thursday
“If you have feelings about reading, you feel the rhythm of prose or of a poem like music. It awakens something in your soul and then of course you study, read, you grow up and you begin to understand the message and that is the first step towards understanding life.” ― Maria Kodama
“No sé cómo no enloquecí entonces, porque hubiera sido tanto mejor, enloquecer como un hombre. Salir a caminar y que nos encontraran una semana después, con cara de susto, espantados todavía, que con mucho trabajo nos dejáramos llevar a casa. Perder la cordura hubiera sido tanto más sano, no haber explotado entonces fue más cruel.¿A quién le debe uno la cordura? Si no se podía hacer que el tiempo diera un solo paso atrás, ¿por qué quedarse calladamente, sumisamente, obedientemente cuerdos? Debe ser que uno no enloquece cuando quiere, sino cuando puede” ― Luis Maria Pescetti, El ciudadano de mis zapatos
“He is my ruin. My complete and utter devastation.” ― Maria Luis, Sound of Madness
“Credința, în orice formă a ei și închinată oricărui altar, stă în firea omului, în natura lui umană. Redusă doar la o perioadă limitată de timp, lipsa credinței, trăirea unei vieți prin adevăruri demonstrate, va fi aspru zdruncinată de neprevăzut. Iar dacă omul a reușit să controleze totul în calea sa, moartea este ultimul concept de necontrolat, care îl pune, fie și în ultimele sale clipe, față în față cu credința după care spiritul i-a tânjit întreaga viață.” ― Irina Maria Tracy, Răspunsul Întunericului
“Me quedaba quieto igual que una vez, cuando tenía cinco años, que estábamos de visita en casa de un tío. La conversación de grandes me había dado sueño y me recosté en el sillón. Mi tío me apoyó sobre sus piernas y siguió conversando mientras me acariciaba la cabeza. Me despabiló por completo esa mano grande pasando suave por mis cabellos, pero seguí haciéndome el dormido porque, de alguna manera, supe que esos mimos eran porque creían que no me daba cuenta, curioso. Oí cuando mi madre dijo: Éste se está haciendo el dormido. Y a mi tío responderle que no, que estaba dormido en serio, sentí como su mano tocaba mis párpados y debo haberme acordado de algún perro que vi durmiendo, porque hasta los ojos para atrás puse con tal de que siguierna acariciándome la cabeza. Quien sabe cómo hace uno, a los seis años, para ya saber que hay cosas que se terminan si uno se despierta. No me pregunté entonces porqué se terminaba tanta ternura si se daban cuenta de que estaba despierto. ¿Sería posible que alguien te acariciara aunque estuvieras despierto? Eso lo aprendí de grande, como también, a oir el amor callado de los que sólo te acarician si te ven dormido, por pudor, por vergüenza, por campesina falta de costumbre de decir cuánto se quiere y también porque les gana el sentimiento.” ― Luis Maria Pescetti, El ciudadano de mis zapatos
“Another shrug—the chiffon strap slid even lower. This, Shaelyn decided, was how her cousin attracted hoards of men like bees after nectar. Without even realizing it, Anna reeled them in like bait. Clearly she and her cousin did not share the same genes.” ― Maria Luis, Say You'll Be Mine
“the only person who has the power to make you feel like a forgotten soul is you” ― Maria Luis, Kiss Me Tonight
“Uneori, firește, se trăda printr-o nemulțumire naivă, socotind că nu i se dă suficientă atenție; pe vremea când eram acolo se putea întâmpla să se înece brusc la masă, într-un fel ostentativ și complicat, care îi asigura compătimirea tuturor și o făcea, cel puțin pentru moment, să apară senzațională și captivantă, cum ar fi dorit să fie în viața mondenă. Presupun că tata era singurul care îi lua în serios crizele astea mult prea numeroase. El o privea înclinat politicos peste masă și se putea observa cum îi oferă în gând și îi pune la dispoziție propria-i trahee sănătoasă. Șambelanul, firește, nu mai mânca nici el; sorbea o înghițitură de vin și se abținea să-și declare opinia proprie. El și-o susținuse o singură dată, în fața soției sale, la masă. E mult de atunci, însă povestea a fost totuși colportată cu răutate și pe ascuns; se ivea aproape oriunde mai era cineva care încă n-a auzit-o. Se povestea că, într-o vreme, șambelana se putea supăra foarte rău din cauze petelor de vin care, din neîndemânare, apăreau pe fața de masă. Observa imediat o astfel de pată și, indiferent de împrejurarea în care s-ar fi produs, o expunea, ca să zic așa, batjocurii cu cea mai mare violență. Așa s-a întamplat tocmai când avea mai mulți oaspeți de vază. Câteva pete nevinovate, pe care le exagera, au devenit obiectul acuzațiilor ei batjocoritoare și, oricât s-a străduit bunicul să o calmeze prin semne discrete și exclamații glumețe, ea a rămas totuși la reproșurile încăpățânate pe care apoi, de altfel a trebuit să le întrerupă în mijlocul frazei. Pentru că s-a întâmplat ceva nemaipomenit și de neînțeles. Șambelanul ceruse vinul roșu care tocmai se servea și își umplea foarte atent paharul. Numai că, într-un fel uimitor, n-a încetat să toarne și după ce paharul era de mult plin, ci, tot mai calm, a turnat încet și atent până când maman, care niciodată nu se putea abține, a pufnit în râs și astfel toată situația penibilă s-a rezolvat râzând, pentru că toți s-au luat după ea ușurați, iar șambelanul a ridicat privirea și i-a întins sticla servitorului. [...] A murit spre primăvară, într-o noapte, în oraș. Sophia Oxe, care dormea alături, cu ușa deschisă, nu a auzit nimic. Când a fost găsită, dimineața, era rece ca gheața. Imediat după aceea a început boala grea și îngrozitoare a șambelanului. Parcă așteptase sfârșitul ei ca să poată muri fără să țină seama de nimic, așa cum îi convenea lui.” ― Rainer Maria Rilke, The Notebooks of Malte Laurids Brigge
“«De Maistre si Edgar Poe m-au invatat sa gandesc.» Aceasta marturisire a lui Baudelaire m-a indemnat sa citesc Serile de la Sankt-Petersburg si celelalte lucrari ale celui mai patimas si mai intolerant dintre ganditori. Adevarurile lui si, mai mult inca, nebuniile lui au un farmec de netagaduit. Un monstru fascinant. La antipod, Valery seduce prin retinere. Nici o dogma, nici un exces nu sunt legate de numele sau. N-a pacatuit decat prin eleganta. Am formulat, in ce-l priveste, o serie de judecati nedrepte, izvorate dintr-o exasperare impura pe care imi fac datoria de a o denunta aici. Textele care urmeaza, fie despre Michaux, Saint-John Perse, Fondane, Beckett, Eliade, Maria Zambrano, fie despre Borges, Weininger, Fitzgerald, sunt vrand-nevrand capricioase, ca tot ce deriva din admiratie, din prietenie sau din entuziasm necontrolat.” ― Emil Cioran, Anathemas and Admirations: Essays and Aphorisms
“Pure love. I’ve always wondered what it looks like and now I know. It can easily be confused with constipation, so you have to look closely to distinguish the difference.” ― Maria Luis, Power Play
“Se le había ocurrido la pequeña historia de una ballena nacida en el desierto, y eso era todo lo que conocía. Tenía buenos amigos entre las plantas y los animales del desierto, sólo algo no estaba bien, y era la arena que tiraba por su agujero: le raspaba. Eso la confundía porque toda su vida la había pasado ahí. Poco a poco, sin saber cómo, creció la sensación de que tenía que partir a alguna otra parte. Sin imaginar una llegada, sólo irse. Un día se despidió de sus amigos y partió. La historia termina con un largo camino que hizo, sintiéndose peor porqiue ya no estaba allá y todavía no había llegado a ninguna parte. Hasta que un día llegó al mar y no sólo el agua que soplaba por su agujro no la raspaba, sino que además había encontrado otras ballenas. Obviamente quiero decir que yo también me siento como esa ballena y que sólo sé irme y ya perdí todos los caminos de regreso y que de esto se trata lo que escribo (soy el número un millón, de los que se identifican los la ballena de esa historia). Peor en verdad hay algo más que me gusta en esa historia y es que en la ballena había un conocimiento sobre cierto orden o sentido de las cosas, aun cuando no supiera de dónde venía, ni que su malestar era por eso. En ella misma había una proporción no correspondida que se expresaba como esa voz que oía: Aquí no es, así no es. Posdata número cuatro: me gusta la idea de que el propio ser está destinado a encajar bien y no a vivir patas arriba como el loco del tarot. Posdata número cinco: esta es la única historia que conozco en la que encajar bien es lo contrario de conformarse” ― Luis Maria Pescetti, El ciudadano de mis zapatos
“Anche amare è bene: poiché l’amore è difficile. Volersi bene, da uomo a uomo: è forse questo il nostro compito più arduo, l’estremo, l’ultima prova e verifica, il lavoro che ogni altro lavoro non fa che preparare. Per questo i giovani, che sono principianti in tutto, ancora non sanno l’amore; lo devono imparare. Con tutto l’essere, con tutte le energie, raccolte intorno al loro cuore solitario, ansioso, dal battito anelante, devono imparare ad amare. Ma il tempo dell’apprendistato è sempre un tempo lungo, chiuso al mondo, e così amare è a lungo, e fin nel pieno della vita, solitudine, intenso e approfondito isolamento per colui che ama. Amare non significa fin dall’inizio essere tutt’uno, donarsi e unirsi a un altro (poiché cosa sarebbe mai unire l’indistinto, il non finito, ancora senza ordine?); è una sublime occasione per il singolo di maturare, di diventare in sé qualcosa, di diventare mondo, diventare mondo per sé per amore di un altro, è una grande, immodesta pretesa a lui rivolta, qualcosa che lo presceglie e lo chiama a vasti uffici. Solo in questo senso, come compito di lavorare a sé (“di stare all’erta e martellare notte e dì”), i giovani potrebbero usare l’amore che viene loro dato. Essere tutt’uno e donarsi e ogni sorta di comunione non è per loro (che ancora a lungo devono risparmiare e radunare), è il compimento, è forse quello per cui oggi intere vite umane ancora non sono sufficienti. In questo però i giovani sbagliano così spesso e gravemente: che essi (nella cui natura è non avere pazienza) si gettano l’uno all’altro quando l’amore li assale, si spandono così come sono, in tutto il loro disordine, scompiglio e turbamento… Ma come fare allora? (…) Se resistiamo e prendiamo su di noi questo amore come fardello e tirocinio, invece di perderci in tutto quel gioco frivolo e lieve (…) allora forse un piccolo progresso e un certo sollievo saranno percettibili a coloro che verranno molto dopo di noi (…) E questo amore più umano (…) somiglierà a quello che noi lottando con fatica andiamo preparando, l’amore che consiste in questo: che due solitudini si proteggano, si limitino e si inchinino l’una innanzi all’altra.” ― Rainer Maria Rilke, Lettere a un giovane poeta/Lettere a una giovane signora/Su Dio
“San Miguel –llega a decir San Agustín–, aún siendo el príncipe de toda la milicia celestial, es el más celoso en rendirle y hacer que otros le rindan toda clase de honores, esperando siempre sus órdenes para volar en socorro de alguno de sus servidores”.” ― Luis Maria Grignion De Montfort, Tratado de la Verdadera Devoción a la Santísima Virgen
“What I saw was her lookin’ like she’d like nothing more than to run you over with her car, and you lookin’ at her like she was a new Glock you wouldn’t mind getting your hands on.” ― Maria Luis, Say You'll Be Mine
“Dreams need time to prosper and grow—and I firmly believe that they unfold when you can personally handle them manifesting, never before.” ― Maria Luis, Hold Me Today
“Domnul von Spat urăște somnul. Cum interpretați asta? El spune că, după ce-și va fi înfrânt complet dușmanii, nu o să mai existe somn, iar modalitatea de a-i înfrânge pe băieți ar fi aceea de a-i izola de sursa somnului.Răspuns: instinctul de putere nu există în somn.Da, în somn instinctul de putere e la podea. Suntem complet neajutorați și pasivi, deschiși pentru întreaga lume, goi în ceea ce ne înconjoară. Este o stare în care puterea e la podea și instinctul iese la suprafață, deci primul gând ar fi că von Spat trebuie să reprezinte conștiința, iar Fo, principiul inconștienței. Dar la o privire mai atentă, lucrurile arată puțin diferit. Domnul von Spat este și inconștiență, și anume aspectul inconștient, demonic, al conștiinței. Conștiența constă din ceva ce credem că știm, este o conștiință imediată. Deși nu prea știm ce este, avem sentimentul subiectiv că ceea ce este conștiența ne este bine cunoscut. Dar în spatele acestei conștiențe știute stă o inconștiență, cu alte cuvinte, în spatele eului și al întregului fenomen al conștiinței stă umbra, instinctul de putere și ceva demonic.Nu trebuie să uităm niciodată aspectul demonic al conștiinței, el există. Începem acum să fim conștienți că realizările conștiinței noastre - realizările noastre tehnice - au aspecte distructive. Ne mișcăm spre constatarea că poate fi un dezavantaj conștiința și că se bazează pe inconștiență. Ceea ce mă face să-mi doresc cu pasiune dominația conștiinței asupra vieții este ceva inconștient. Nevoia, impulsul sau pasiunea pentru conștiință este ceva inconștient, precum ceea ce numim tradiție conștientă.De exemplu, pentru un trib primitiv, propria tradiție este conștiință. Un novice dintr-un trib african - după ce a fost torturat, i s-au scos dinții etc. - este instruit privitor la crearea lumii, apariția răului, semnificația bolii, căsătoria cu femei dintr-un anumit clan, din anumite motive, iar asta este, pentru el, conștiință. Africanii spun că bărbatul este un animal înainte de a trece prin inițiere, asimilând astfel tradiția tribală. Neițiații sunt numiți animale, ceea ce demonstrează credința lor că obținerea unei atari cunoașteri este pasul de la inconștiența animală la conștiința umană. Cu toate acestea, pentru noi, care avem o tradiție diferită, învățăturile mitologice pe care le asimilează un tânăr primitiv par pură inconștiență. Mai mult, interpretăm respectivele învățături așa cum interpretăm visele; faptul că acest lucru este posibil ne arată că ceea ce înseamnă conștiință colectivă pentru un trib conține, în realitate, mult simbolism inconștient.Mă refer la alte civilizații pentru a-mi ilustra punctul de vedere, pentru că poți observa o altă societate sine ira et studio, adică imparțial. Se întâmplă același lucru și în tradiția noastră religioasă. Putem spune că învățătura creștină conține conștiința noastră colectivă. Dar, la o privire mai atentă, vedem că ea e bazată pe simboluri ca zeul crucificat, Fecioara Maria etc. Dacă ne gândim la ele, la înțelesul lor și încercăm să le legăm de viața noastră reală, descoperim că nu știm cum, fiindcă sunt pline de inconștiență. Aflăm că exact acele aspecte cunoscute ale tradiției noastre spirituale rămân pentru noi un complet mister, din mai multe puncte de vedere, că nu putem spune nimic despre ele. Conștiința conține, așadar, un revers secret, care este inconștiența. Chiar asta e demonic la von Spat, și anume faptul că vederile conștiente se comportă ca și cum ele ar fi întregul răspuns. S-ar putea spune, probabil, că psihologia are acum sarcina de a releva acest aspect secret, distructiv al conștiinței și de a lupta împotriva lui.Sper să ajungem cândva la punctul în care conștiința poate funcționa fără pretenția de a ști totul și de a avea ultimul cuvânt. Dacă ar putea fi redusă la o funcție, o funcție descriptivă, atunci oamenii ar înceta să facă afirmații definitive.” ― Marie-Louise von Franz, The Problem of the Puer Aeternus
“A memorable meeting, for sure. It’s not every day I start dreaming of ways to punch a hot guy in the face after only ten minutes of conversat—” ― Maria Luis, Kiss Me Tonight
“Parerea lui Iosif Maria: periculoasa intr-un stabiliment. Prea mult caracter. Nu joaca asa cum ii canti. Poate sa strice totul. Atentie daca se indragosteste.Fara indoiala ca bacanul ar fi dat-o afara de la Bear Flag. Nu poti sa te increzi decat in egoisti de teapa ta. Poti sa sti intotdeauna ce va face un egoist, in timp ce nu sti la ce te poti astepta de la o fiinta generoasa. Singura victima intr-adevar sigura este egoistul. Cu el n-ai niciodata neplaceri. Fauna era pe cale sa comita o greseala. Iosif Maria o evalua pe Suzy ca pe o masina de ocazie. Silueta frumoasa, glezne si picioare atragatoare. Draguta la chip, daca era fericita. Starea sufleteasca i se citea pe fata. O tarfa adevarata poarta o masca, este aceeasi pentru toata lumea, adica placuta, si nu-ti mai amintesti de ea a doua zi dimineata. Suzy nu era o fata pe care s-o uiti. Riscai cu ea prea mult. Suzy iubea sau nu iubea oamenii, ceea ce era periculos in sine. [...] Iar pe deasupra, ochii plini de indiferenta nu erau din aceia neinsufletiti, in care nu poti sa te increzi. Nu era smechera si ar fi putut sa lupte chiar impotriva lui Jack Dempsey. Una peste alta, Iosif Maria ar fi doborat-o pe Suzy in mai putin de un minut. Era tocmai genul de fata care s-ar fi putut indragosti de un baiat fara sa se intereseze ce cont are la banca. Genul care creeaza o gramada de necazuri fara a aduce nimic in schimb. Printr-o serie de trasaturi semana cu Doc. Bacanul isi zise ca o va avertiza pe Fauna inca o data. O asemenea fata in stabiliment te duce la faliment.” ― John Steinbeck, Sweet Thursday
